În 4 martie 1977, mişcarea de pământ din Vrancea, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, a dus la prăbuşirea sau avarierea, în întreaga ţară, a peste 30.000 de locuinţe. De asemenea, au fost afectate peste 700 de întreprinderi.

Cel mai greu lovit a fost oraşul Bucureşti. Aici s-au înregistrat 1.424 de morţi, din totalul de 1.578 înregistraţi în ţară. Alţi peste 7.500 de bucureşteni au fost răniţi. Pierderile materiale provocate de seism au fost de peste două miliarde de dolari, dintre care 1,6 miliarde în Capitală.

Zona Vrancea este caracterizată de o activitate seismică ridicată. Are o suprafaţă epicentrală de circa 30 x 70 de kilometri. Cutremurele apar la adâncimi cuprinse în general între 70 şi 200 de kilometri, fiind înregistrate şi cutremure la adâncimi mai mari şi respectiv mai mici, dar cu magnitudini reduse. Frecvenţa de apariţie a cutremurelor vrâncene a fost analizată de-a lungul timpului şi, cu extrapolare pe parcursul a 600 de ani, se poate aprecia că media de generare este de trei cutremure de magnitudine mai mare de 7,2 pe scara Richter pe secol.

Ultimele cutremure semnificative au avut loc în anii 1940 (magnitudine de 7,7 pe scara Richter, în domeniul de adâncime 150 - 180 de kilometri), 1977 (magnitudine de 7,5 pe scara Richter, la adâncime de 90 - 110 de kilometri), 1986 (magnitudine de 7,2 pe scara Richter, la 130 - 150 de kilometri adâncime) şi 1990 (magnitudine de 6,9 pe scara Richter, la adâncime de 70 - 90 de kilometri).