M-am nascut, si vi se va parea poate ciudat, in pamant. Nu e cel mai placut loc in care ai putea sa te nasti. Am doar 3456 de frati, ca 230 au putrezit inainte sa se nasca. Pacat.

Avem o viata scurta in general. Un sezon. Unii sunt tinuti in pivnite inainte s-o sfarseasca, altii calatoresc. Insa viata e atat de scurta,  incat nu-mi permit nici macar sa ma intreb ‘de unde aceasta discrepanta?’, ‘de ce unii privilegiati si altii batuti de soarta?’…

Si povestea mea e scurta. La putin timp dupa ce am vazut lumina zilei, am fost imbarcat spre vanzare. Norocul, sau ghinionul cum avea sa se dovedeasca ulterior, e ca am fost scapat de langa restul fratilor. Am nimerit intr-un loc aglomerat. Fara perspective, dar aveam sansa sa traiesc mai mult. Mult mai mult!

Si apoi ai aparut tu, pe trotuar, unde eram si, cu mintea-ti zbuciumata, neatent si nepasator, mi-ai tras un sut. M-am rostogolit si m-am rostogolit. Am sperat ca voi nimeri intr-un loc unde sa mai pot macar trai o zi! Si am nimerit sub roata unei masini.

Am murit. Multumesc!